| Sesiunea 3 |
|
|
|
| Scris de Web Master | |
| Monday, 28 April 2008 | |
1 Decembrie. Clubul European - ASEM provoacă membrii la formarea unei gîndiri critici.Membrii clubului European al Studenţilor ASEM s-au reunit la 1 decembrie pentru a II-a sesiune lucrativă în cadrul căreia au fost prezentate informaţii despre instituţiile europene şi discutat conflictul transnistrian în cadrul unei simulări. Invitată de onoare a fost Cătălina Barbăroşie, expert TACIS, care s-a implicat activ în discuţii, venind cu completări şi critici pe alocuri. Scopul acestei sesiuni a fost de a familiariza membrii clubului cu specificul instituţiilor europene şi cu diferenţele existente între aceste organe ale Uniunii Europene. În cadrul discuţiilor despre structura şi modul de funcţionare al Consiliul Uniunii Europene, Comisiei Europene şi Parlamentului European a fost pusă întrebarea despre nivelul de democraţie al Parlamentul European, ca instituţie ce ar trebui să reflecte alegerea liberă şi democratică a cetăţenilor UE. Adrian Lupuşor, preşedintele Centrului Naţional pentru Susţinerea Iniţiativelor Europene în Moldova, a provocat participanţii la o discuţie despre modul de alegere a euro parlamentarilor, metodele de informare a cetăţenilor despre importanţa acestor alegeri şi dreptul acestora de a reprezenta doleanţele unei naţiuni în condiţiile în care conform ultimelor sondaje efectuate în domeniu circa 20% din populaţie votează reprezentanţii pentru Parlamentul European, deci vocea a 80% din populaţie rămîne neauzită. Membrii clubului consideră ca această situaţie se datorează lipsei de informare a populaţiei despre importanţa alegerilor pentru euro parlamentari, iar în unele cazuri chiar nedorinţa de a merge la alegeri din considerente de simpatie politică. Expertul TACIS, Cătălina Barbăroşie, a intervenit în discuţie oferind informaţii interesante despre modul de funcţionare a Uniunii Europene şi procesul decizional ce are loc în cadrul instituţiilor acesteia.
![]()
Deciziile în Uniunea Europeană sunt luate în conformitate cu interesele naţionale ale statelor implicate, iar dreptul statelor membre de a vota pentru sau împotriva unei anumite decizii nu este direct proporţional cu puterea lor economică sau politică în cadrul uniunii. Orice stat, fie el nou membru al uniunii sau din casta celor vechi, are dreptul de a-şi apăra interesele în cadrul uniunii, iar vocea sa va fi ascultată, chiar dacă interesele sale contravin cu interesele altor state. Din acest punct de vedere Cătălina Barbăroşie consideră că Consiliul de Miniştri ai Uniunii Europene este instituţia în cadrul căreia se adoptă deciziile şi directivele ce pot influenţa cu adevărat bună starea unei naţiuni, iar membrii acestui organ sunt delegaţi de alegătorii de acasă, deci interesele populaţiei sunt reprezentate în mod democratic în Uniunea Europeană. A doua parte a sesiunii a fost dedicată conflictului transnistrian şi analizei acestuia cu ajutorul unei simulări organizate în cadrul clubului. Membrii clubului au fost divizaţi în două echipe pentru a prezenta interesele Federaţiei Ruse şi a Uniunii Europene. Tema mesei de dezbateri: forţele pacificatoare prezente în Transnistria. Reprezentanţii Uniunii Europene au prezentat argumente în favoarea trupelor pacificatoare UE pe teritoriul Transnistriei pentru a înlocui pe cele ale Federaţiei Ruse. Scopul organizatorilor a fost de a instrui participanţii în vederea analizei unei situaţii conflictuale din perspective multiple, de argumentare a propriei poziţii într-un mod democractic şi diplomatic, şi de a dezvolta nişte abilităţie de contra argumentarea a informaţiilor prezentate de partea oponentă într-un mod critic dar politicos. Concluzia expertului TACIS a fost că participanţii trebuie să se înveţe să gîndească critic, să analizeze faptele concrete şi nu opiniile factorilor politici implicaţi în conflict, iar la baza argumentelor prezentate trebuie să existe informaţii din surse veridice, care sunt acceptate în mod unanim de părţile implicate în conflict. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv în cadrul clubului vor fi organizate dezbateri şi sesiuni pe teme anunţate preventiv, iar fiecare membru se va documenta pentru a putea construi un caz concret de argumentare a poziţiei părţii pe care o va reprezenta.
![]()
Cătălina Barbăroşie, expert TACIS, şi-a exprimat dorinţa de a participa la sesiunile viitoare ale clubului, considerînd acest gen de activităţi ca foarte importante pentru educare şi instruirea unei generaţii tinere informate, documentate, ce are abilităţi de analiză obiectivă şi de dezbatere diplomatică a unor situaţii conflictuale. Capacitatea de a soluţiona situaţiile de criză stă la baza consolidării unei societăţi democratice ce se poate ralia la standardele Uniunii Europene şi poate deveni un membru activ şi cu drepturi depline al acesteia. |
Sesiunea 3 



