Pentru a ne ajuta să găsism un răspuns obiectiv şi amplu la această întrebare, la sesiune din 2 februarie au fost invitaţi Eugen Revenco şi Henrik Larsen.

Eugen Revenco este expert în cadrul Asociaţiei pentru Politică Externă, organizaţie neafiliată politic, care elaborează studii ample despre politica externă a Moldovei în trecut şi în prezent, iniţiază diferite proiecte, inclusiv dialoguri transnistrene; organizează întâlniri cu liderii politici din Moldova pentru ca ei să-şi expună părerea vis-a-vis de perspectivele integrării şi aportul fiecăruia din ei.

Împreună cu domnul Revenco, membrii Clubului European au interpretat aprecierile aparent pozitive ale experţilor europeni faţă de implementarea Planului de Acţiuni Moldova-Uniunea Europeană. Totul a fost simplu explicat: UE ne compară cu Belarus, Ukraina, Palestina, Maroc, chiar dacă Republica Moldova, ca şi Ukraina şi Belarus, are statut special prin politica de vecinătate. Iar comparându-ne cu Belarus, da!, democraţia este mai puternică, libertatea presei există într-o mai mare măsură. Autorităţile noastre au o replică (preluată de la ukraineni) pe care o utilizează des: „Implementarea planului de acţiuni nu poate fi evaluată în cifre şi nici nu avem un anumit model concret de dezvoltare.” Dar bine, noi am fi trebuit să ne alegem modelul!

În rapoartele cu privire la planul de acţiuni ale guvernului se indică legi şi organizaţii fondate (ex. Agenţia pentru Concurenţă), pe când rapoartele Comisia Europeană reflectă impactul reformelor asupra situaţiei din societate. Paolo Berizzi zicea: „Dacă vreţi să vedeţi cum se implementează PAUEM ieşiţi afară, uitaţi-vă în jur.Dacă vă place totul, foarte bine; dacă nu, atunci încă mai este de lucru.” Totodată, „Republica Moldova a înregistrat succese în implementarea Planului de Acţiuni Republica Moldova-Uniunea Europeană”, susţine Paolo Berizzi, care fost, de asemenea, invitatul Clubului, pe data de 8 decembrie. De ce? Pentru că, zice domnul Revenco, în relaţiile internaţionale, actorii sunt egali, nu-ţi dă nimeni din deget, se utilizează o retorică pozitivistă. Dacă cineva din afară, fie şi UE ar zice că noi nu am făcut ceva cum trebuie, că trebuie să facem într-un anume fel, aceasta s-ar interpreta ca amestec în afacerile interne. Plus la asta, sunt apreciate eforturile făcute la nivel legislativ, dar nu trebuie să ne complacem în adoptarea unor legi.

Relaţiile noastre cu România fac ca atât Republica Moldova, cât şi România să nu fie destul de credibile în UE. În 2007, când preşedintele Voronin dădea publicităţii o scrisoare de 3 pagini în care învinuia România de toate relele într-o retorică negativistă, făcea un pas total greşit. Dar şi România are o retorică care supără – promisiuni neînfăptuite, procesul de obţinere a vizei trebuia să fie facilitat şi în loc de aceasta devine tot mai anevoios. Preşedintele Băsescu ignoră autorităţile din Republica Moldova şi ca dovadă e suficient să reamintim celebra sa replică laconică: „SORBIŢI PRUTUL!” Cea mai aprigă problemă dintre cele două ţări, fie ele şi surori, iar după opinia unora, fiică şi mamă, este problema identităţii. Dar aceasta are dreptul la existenţă, fireşte, dar nu trebuie să afecteze relaţiile politice.

Tânăr, dar vădind spirit de pătrundere, Henrik Larsen a prezentat într-o schemă atitudinea celor mai importante state UE faţă de aderarea unor noi ţări. Franţa se concentrează pe armonizarea relaţiilor dintre statele-membre, deci e împotriva includerii unor noi state la etapa curentă; Germania ocupă o poziţie intermediară şi e interesată în special de pregătirea economică a celor care speră la aderare la UE, iar Marea Britanie ne-ar susţine în încercarea de a deveni membri UE, dar influenţa ei nu e prea mare.

Două abordări diferite, una aparţinând unui specialist din Republica Moldova şi cealaltă – unui student la masterat în domeniul politic din Danemarca s-au completat reciproc într-un tablou complex. Membrii clubului au avut ocazia să primească informaţii noi, unele chiar neaşteptate şi au fost orientaţi astfel să adopte o poziţie clară şi corectă vizavi de posibilele căi de integrare în UE. A fost conturată şi ideea de credibilitate a ţării, criteriu de care ar trebui să se ţină cont în mod neapărat în politica externă, fie în tendinţa de a fi buni parteneri în cadrul politicii de vecinătate UE, fie în efortul de îndeplinire a condiţiilor pentru a deveni membri UE.